A fi sau a nu fi...?

De fapt, toti suntem, si intr-un final, nimeni nu va mai fi. Sa fie oare posibil ca Hamlet sa fi contemplat suicidul? Poate este doar parerea mea.

Ideal ar fi ca toti sa ne dorim sa "fim", dar pana la urma, cine traieste cu adevarat? Cine poate explica viata, fara sa ajunga la inevitabilul sfarsit? Ar putea oare cineva spune ca viata o traiesti, sau doar treci prin ea sperand sa fie cat mai placuta ca atunci, cand nu vei mai fi, sa nu regreti ca doar "ai fost"?

Cum ar putea exista sentimentul de regret dupa moarte? De unde stim noi, cu siguranta, ca exista CEVA, orice, dupa moarte? Nu putem sti. Si poate cei ca Hamlet, cu aceeasi intrebare, sunt mai atrasi de a afla ce exista dupa ce nu mai esti. Altfel, pentru ca ti-ai indoi existenta?

"A trai" si "a fi" nu sunt sinonime. Iar intrebarea mea este.. cum ne putem da seama daca doar suntem sau traim?

As avea o explicatie, care bineinteles s-ar aplica doar in cazul meu.. Dar presupun ca o parte din mine este curioasa sa afle si alte explicatii.. explicatii personalizate, nu generalitati.

Asa ca.. traiesti? Sau doar.. esti?