As avea atat de multe de spus.. Singurul impediment e mintea mea. Momentan are loc o insiruire haotica a tuturor gandurilor mele legate de acest subiect.. si chiar nu as sti cu ce sa incep.
Dar presupun, cum acesta este un blog si aceasta este o postare, ca va trebui sa existe un "inceput" (desi e foarte probabil ca in capul meu sa fi fost sfarsitul, dar cine mai tine contul?).
Trag din faimosul Kent lung si nu ma pot controla.. Pur si simplu simt ca mainile mele au un motiv in plus pentru a tremura. E complesitor sentimentul, asta e sigur. Ce nu e ciudat e faptul ca nu am nicio idee cum sa imi exprim adevaratele sentimente. Poate pentru ca e prea devreme ca doar unul singur sa isi fi gasit locul prin inima mea. Oricat de patetic ar parea cliseul, e cu adevarat ceea ce cred si ce simt.
Spre surprinderea mea, posibilul sfarsit al unei prietenii ma sfasaie, un lucru normal avand in vedere caracterul meu. Totusi, pot afirma ca nu e ceva ce mi se intampla la ordinea zilei. Poate ca e vorba de timp, de investitia emotionala (daca o pot numi asa) dar si de persoana pentru care am curajul sa scriu in momentul de fata.
Sunt complet in ceata.
Spre dezavantajul meu, odata ce sunt prinsa in mijlocul sentimentelor de acest "gen", imi este greu sa imi revin. Si sincera sa fiu, nu cred ca depasesc niciodata ultimul stadiu, in care pur si simplu uit. Eu niciodata nu uit.. In special lucrurile/persoanele care la un moment dat in viata mea.. mi-au pus un zambet sincer pe buze.
Cum ar putea uita cineva o perioada care s-ar clasifica drept una din cele care i-au facut sa se simta acceptati, fericiti si in siguranta..?
Putin melodramatic? Stupid? Excesiv? Poate. Dar sunt sigura de un lucru.. Aceasta este una din rarele mele "iesiri" si nu ma simt absolut deloc rusinata sau patetica sau cum m-ar considera altii ca sunt dupa tot ce am scris pana acum.
Prefer sa ma opresc aici.. Nebuneala din capul meu nu se opreste si am ajuns la limita in care nu mai pot pune in cuvinte ceea ce simt. Poate cu alta ocazie.. Chiar as vrea sa stii tot ce am pe suflet.. Dar nu acum. Acum sunt confuza.. Si, as putea spune, chiar ranita.
(Inteleg daca pentru nimeni altcineva nu ar avea sens ce am debitat mai sus, dar stiu ca pentru mine are.. Si as vrea ca macar pentru o singura alta persoana.. sa mai aiba sens.. Noapte buna.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu